sâmbătă, 12 aprilie 2014

Motive ce duc la racirea unei relaţii


Relaţii care se sfârşesc brusc, care se răcesc în timp, nepotriviri de caracter sau certuri. Cu toţii am experimentat cel puţin una dintre acestea. Psihologia clasifică zece motive ca fiind principalele care deteriorează o relaţie. Iată care sunt!


Diferenţele – mari sau mici, de caracter, obiceiurile. Toate acestea pot duce la conflicte sau la serii de conflicte şi, inevitabil, la răcirea unei relaţii. Mai mult decât atât, în mod inevitabil, fiecare dintre parteneri va încerca la un moment dat să preia controlul, precum un lider, în relaţie. Important de reţinut este faptul că ideal este să existe un echilibru între parteneri şi nu o continuă competeţie.
Existenderea familiei – deşi multe cupluri îşi doresc copii, sunt şi cazuri în care venirea lor pe lume aduce nemulţumiri în familie. Ori aceştia nu au fost doriţi, ori părinţii s-au văzut puşi în situaţia de a-şi schimba obiectivele setate iniţial de dragul lor.
Lipsa satisfacţiei sexuale – studiile arată că mai mult de 30% dintre cupluri întâmplă probleme de disfucţii sexuale, cel mai probabil cauzate de anumite boli. Cu toate acestea, puţini dintre ei apelează la ajutor specializat şi chiar mai puţini vorbesc deschis despre problema pe care o întâmpină.
Nemulţumirea – situaţii de neîncredere în partener, lipsa de cumonicare sau acuzarea în permanenţă a partenerului. Sunt cei care nu sunt niciodată mulţumiţi de nimic şi îşi blamează partenerul pentru orice aspect al relaţiei.
Etapele relaţiei – nu degeaba se spune că dragostea durează trei ani. Primii trei ani mai sunt numiţi şi etapa pasională, o perioadă în care fiecare din cei doi parteneri îşi concentrează toată atenţia asupra celuilalt. După cei trei ani însă, fiecare dintre cei doi începe să îşi stabilească şi obiective proprii, excluzându-l, de cele mai multe ori, pe celălalt.
ppt.ro

Treburile casei – dacă în mod tradiţional femeile erau cele care aveau grijă de treburile casei, acum acestea cer dreptate şi împărţirea lor în mod egal, fapt ce poate genera conflicte.
Alţi membri ai familiei – adică acei membri din afara cuplului care încearcă să aibă un cuvânt de spus sau influenţează negativ unul dintre parteneri.
Infidelitatea şi gelozia – infidelitatea va aduce cu sine resentimente faţă de partenerul care a greşit. Totuşi, sunt cazuri în care gelozia acţionează fără un anumit fundament, iar acest fapt duce de cele mai multe ori la conflicte.
Banii – fiecare are un mod diferit de a-şi gestiona banii, dar şi principii diferite. Anumite atitudini în ceea ce priveşte domeniul cheltuielilor pot supăra unul dintre parteneri.



Filmele romantice, salveaza relații

oana cuzino filme romantice in cupluCuplurile care urmăresc filme romantice au relații mai durabile, se arată într-un articol de pe meadiafax. Conform acestuia, cuplurile care urmăresc cinci filme romantice pe lună, discutând apoi despre ele, își reduc la jumătate riscul de divorț sau separare în primii trei ani de relație, au descoperit cercetătorii de la Universitatea din Rochester.
Astfel, studiu cercetătorilor americani arată că vizionarea filmelor romantice în cuplu și mai apoi discuțiile asupra lor sunt la fel de eficiente precum terapia în cuplu și pot reduce rata de divorț sau separare de la 24% la 11%, după trei ani.


Studiul a fost efectuat pe 174 de cupluri, în diferite etape ale relației lor. Cercetătorii au împărțit cuplurile proaspăt căsătorite în trei grupe: managementul conflictului, exersarea compasiunii și conștientizarea relației cu ajutorul filmelor. Cei din a treia grupă au fost rugați să urmărească săptămânal câte un film romantic, dintr-o listă de 47. Apoi, să discute pe marginea lui timp de 45 de minute.
Toate cele trei metode propuse au redus la jumătate rata divorțului și a separării, care a ajuns la 11%, comparativ cu 24%, rata grupului de control. Cei din grupul de control nu au primit nici un fel de instrucțiuni sau pregătire.
Boutique Mall - Premium Astfel, în final, cercetătorii au ajuns la concluzia că vizionarea și discutarea filmelor despre relații a fost la fel de eficientă ca alte programe mai intensive de exersare a abilităților de comunicare în cuplu.


sâmbătă, 15 martie 2014

SAMSUNG Galaxy S5 G900F 2.999,90 Lei Livrare GRATUITA!

Telefon Mobil SAMSUNG Smartphone Galaxy S5 G900F, CPU Quad-Core 2.5 GHz, 2GB RAM, Super AMOLED 5.1 inch (1080x1920), Android 4.4 (Black)


http://bit.ly/PAbcTl

Pretul tau: 2.999,90 RON TVA Inclus Livrare GRATUITA!

Rezistent la praf şi la apă. Construit pentru a fi mai rezistent şi mai durabil

Galaxy S5 este certificat IP67 şi rezistă la transpiraţie, ploaie, lichide, nisip şi praf, pentru ca telefonul dvs. să fie protejat pentru orice activitate şi în orice situaţie.

Focalizare automată rapidă. Nu rataţi acţiunea

Nu ezitaţi să fotografiaţi şi să surprindeţi acţiunea chiar în timp ce are loc! Focalizarea automată mai rapidă oferită de Galaxy S5 vă permite să surprindeţi imagini focalizate în mişcare şi în acţiune, astfel încât să nu mai rataţi niciodată momentele importante.


http://s26.postimg.org/juj24pqbt/S5_1.jpg

HDR (Ton bogat). Pentru imagini mai luminoase şi mai vii

Atât pentru fotografii, cât şi pentru videoclipuri, activaţi HDR dacă vă confruntaţi cu o lumină defavorabilă puternică sau dacă subiectul este în umbră. Previzualizaţi în timp real lumina naturală şi culorile care sunt reproduse clar şi strălucitor chiar în timp ce fotografiaţi.
http://s26.postimg.org/l9poqjxqh/S5_2.jpg

Senzor pentru puls. Vă urmăreşte fiecare bătaie a inimii

Galaxy S5 este primul smartphone cu senzor de puls încorporat cu ajutorul căruia vă puteţi măsura pulsul direct de pe telefon. Acum, puteţi să vă verificaţi pulsul în orice moment şi să vă îngrijiţi de starea de sănătate în mod adecvat.

http://s26.postimg.org/58s1ggtjd/S5_5.jpg
http://s26.postimg.org/n2slevix5/S5_3.jpg

http://s26.postimg.org/o2dudgrrd/S5_4.jpgDownload Booster. Viteză accelerată din combinarea LTE şi Wi-Fi

Tehnologia Download Booster permite utilizarea simultană LTE şi Wi-Fi pentru a vă oferi o experienţă de reţea de neegalat! Când vă grăbiţi şi trebuie să descărcaţi fişiere, activaţi LTE şi Wi-Fi simultan şi experimentaţi viteza de reţea mai mare cu 80 – 90% a LTE şi Wi-Fi.

* Viteza LTE şi Wi-Fi de pe ecran reprezintă o ilustrare. Viteza Download Booster poate varia în funcţie



Caracteristici
Tip telefon Standard  Smartphone
Retea GSM 850/900/1800/1900 MHz
Memorie RAM 2048 MB
Memorie interna 16384 MB
Tip card memorie MicroSD
Capacitate maxima card memorie 128 GB
Tastatura QWERTY Nu
Vibratii Da
Dimensiuni (I x L x A) 142 x 72.5 x 8.1 mm
Greutate 145 g
Culoare Negru
Senzori Accelerometru Giroscop Senzor de proximitate Compas
Barometru
Senzor Hall Senzor de lumina ambientala RGB
Cititor de amprente Senzor de gesturi (IR) Senzor pentru puls
Altele
Rezistenta la praf si apa IP67
Mod Ultra Power Saving Download Booster S Health 3.0
Quick Connect Private Mode Kids Mode

Procesor
Frecventa procesor 2500 Mhz
Numar nuclee procesor 4
Display
Tip ecran Super AMOLED
Marime ecran 5.1 inch
Touchscreen Da
Rezolutie 1080 x 1920 pixeli
Accelerator grafic Adreno 330
Altele
Densitate: 432 ppi
Foto-Video
Camera foto Da
Rezolutie senzor 16 MP
Blitz incorporat Da
Inregistrare video Da
Camera secundara Da

Altele
Rezolutie camera frontala: 2.0 MP
Inregistrare video UHD @30fps HDR
Focus selectiv Dimensiune senzor 1/2.6"
Transmisie Date
GPS Da
Tehnologie 3G Da
Tehnologie 4G/LTE Da
Wireless LAN 802.11 a/b/g/n/ac MIMO (2x2)
Bluetooth Da, v4.0 BLE / ANT+
GPRS Da
USB Da, MicroUSB 3.0

Altele
NFC IR Remote  Software
Sistem de operare Android
Versiune Sistem de operare 4.4 (Kitkat)

Baterie
Capacitate 2800 mAh
Divertisment
MP3 Player Da
Media Player Da
Formate audio MP3, M4A, 3GA, AAC, OGG, OGA, WAV, WMA, AMR, AWB, FLAC, MID, MIDI, XMF, MXMF, IMY, RTTTL, RTX, OTA
Formate video MP4, M4V, 3GP, 3G2, WMV, ASF, AVI, FLV, MKV, WEBM












marți, 11 martie 2014

Reducere Salad Sistem Pentru Prepararea Salatelor

Salad Sistem este cel mai rapid sistem pentru prepararea salatei. Puteti pregati o salata in doar cateva minute. Taie incuburi, feliaza, taie fasii, sau julienne, razuie, spala si amesteca.
Recipientele sale sunt transparente, fabricate dintr-un material foarte rezistent, dupa finalizarea procesului de pregatire al salatei puteti lasa salata in recipient servind-o in acel moment sau ii puteti atasa capacul si o puteti pastra la rece pentru mai tarziu.
Salad Sistem este un dispozitiv ingenios pentru prepararea salatelor de legume, de fructe, de pui, cu branza etc. De asemenea spala si usuca salata si o amesteca, are doua castroane , unul mare pentru portii mari si unul mic pentru portii mici.

Economiseste timp in bucatarie! Salad Chef , sistem ingenios pentru prepararea salatelor si preparatelor diverse!Ti-ai dori sa nu mai petreci mult timp in bucatarie sau sa reusesti sa economisesti cat mai mult timp? Iti doresti accesorii care sa te ajute sa prepari mancare cat mai usor, mai rapid si mai eficient? Completeaza bucataria cu Salad Chef.                                                                                            


  • Intreaga preparare se face intr-un singur vas 
  • Ultradurabil  
  • Orificiu pentru strecuratoare 
  • Perfect pentru salate, supe, mancaruri fierte inabusit, sosuri de casa si altele  
  • Cu ajutorul lui puteti spala, amesteca, felia, taia in cuburi, in fasii, julienne sau puteti razui


  • Foarte rapid si usor de folosit 
  • Versatil si comod 
  • Economiseste timp si bani 
  • Lame fabricate din otel inoxidabil care nu se tocesc – nu este necesara ascutirea  usor de curatat 
  • Poate servi la pastrarea alimentelor  
  • Intreaga preparare se face intr-un singur vas 
  • Ultradurabil  
  • Orificiu pentru strecuratoare 
  • Perfect pentru salate, supe, mancaruri fierte inabusit, sosuri de casa si altele  
  • Cu ajutorul lui puteti spala, amesteca, felia, taia in cuburi, in fasii, julienne sau puteti razui  
  • Perfect pentru servire sau pastrare 
  • Modern 
  • Preparati mancare sanatoasa si proaspata pentru familia dumneavoastra
Aparatul contine:
  • 1 capac de taiat detasabil cu sablon
  • 1 dispozitiv de taiat pentru cuburi sau bastonase medii (12 mm x 12 mm) 
  • 1 dispozitiv de taiat pentru cuburi sau bastonase mari (24 mm x 24 mm) 
  • 1 perie pentru curatat 1 bol inalt (capacitate: 6,9 litri) 
  • 1 bol mai mic (capacitate: 4.5 litri) 
  • 2 capace pentru boluri, pentru pastrarea prospetimii
  • 1 capac cu scurgator 
  • 1 cos mare 
  • 1 cos mic




duminică, 2 martie 2014

Lipsa sării din sânge… prosteşte!!!

Vă dezvăluim azi o taină ţinută cu mari eforturi şi mulţi bani departe de urechile şi ochii „prostimii”…
Excesul de sare, zahăr şi grăsimi, dăunează grav sănătăţii ! Ăsta da avertisment medical! Ce înseamnă exces nu ne explică însă nimeni!!! La prima citire, exces înseamnă…prea mult, dar raportat la greutatea fiecăruia !!! Între copilul de 20 de kilograme şi adultul de 80 sau 120 de kilograme… e o marjă de eroare foarte mare, ca să pronunţi exces, sau să recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi…

   Între omul de la munte… care bea apă puternic magnetizată  şi aproape pură şi cel de la şes sau de la oraş care primesc apa cea mai infectă, cel de la munte va “dizolva” si elimina mult mai repede chimicalele! Nu uitaţi că nu suntem la fel, că nu avem aceeaşi grupa sanguină, că diferă şi RH-ul -  purtătorul de oxigen din sange! Unii au în sânge predominant Cuprul (RH negativ) alţii, cei mai multi, au Fierul (RH pozitiv)!

   Nu uitaţi ceea ce mulţi vor să ascundă: orice reacţie a apei cu sarea produce… căldură!!!  Iar sarea formează pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de… 11 000 de ori viteza transferului informaţional către creier!!! Mai simplu spus, lipsa sării din sânge… prosteşte!!!  Intuiţia îmi spune că ăsta este  scopul lor real: să  devenim legume! La muncă şi înapoi… acasă, la televizor… unde ni se repetă zilnic prostiile astea: excesul de sare zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătaţii!

ppt.ro


   Dar excesul de alcool, tutun şi medicamente? De ce nu se fac campanii la TV cu acest subiect??? De ce nu se fac campanii contra etnobotanicelor ??? Nu este vorba de boală şi moarte, mai ales în rândul tinerilor? Ba da! Dar este vorba şi de bani, de mulţi bani, atât de mulţi încât viaţa copiilor şi a tinerilor… nu mai contează!!! Este vorba de profituri imense, accize şi taxe! Şi în fond este bine să ai multe “legume în sistem ! Pentru ca legumele  îşi plătesc taxele… la zi!

     Amintiţi-vă!
Ce face medicul prima dată când ajungi în spital? Îţi schimbă regimul alimentar: fără sare!!!!  Adică taie legăturile informaţionale cu creierul, ca să poată trimite medicamentele peste tot în corp.  Amorţeşte creierul pentru că altfel, acesta, ar reacţiona imediat la chimicalele administrate!  Ar declanşa alergii! Dar zaharul? Zaharul e purtator de un cu totul alt tip de informatii ! Nu vorbim de “clasicul” zahăr alb, tos, chimizat la maxim!!! Vorbim de zaharul natural din fructe sintetizat de natura cu ajutorul apei ! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine… naturală! Glucoza participă  direct la formarea acidului dezoxiribonucleic  (ADN) adică a evoluţiei, vitalitatea dvs. si a copiilor dvs., atentia, concentratia, vin din zaharurile  naturale! Şi evoluţia dv. Genetică! Grăsimile ?! Să vedem ce spun studiile!

Originals.ro

  Colesterolul ajută la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale şi în ovar!!! Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformării de către ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului induse cu ajutorul medicamentelor, duc la apariţia… depresiei, comportamentului violent, sinucidere, creşterea riscului de infarct miocardic şi mai ales o slabă funcţionare a sistemului imunitar. În trecut, cineva cu un regim alimentar ce conţinea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. Asta până când, cei de la OMS, au hotărât să schimbe normele! Să le coboare la 200! Imediat, au apărut 36 de milioane de “bolnavi”, şi 4,3 de miliarde de dolari pe an, câştig, dintr-un foc!… Între vrăjeala ştiinţifică a unora şi intuiţia lui strămoşească, ciobanul român a ales intuiţia!… tot cu slană, pită, ceapa şi pălincă trăieşte! Nu face exces şi trăieşte mult şi bine… cum aţi vrea sa-şi crească altfel oile, să lupte cu frigul, cu ploile, cu lupii? Şi toate astea până pe la 60-70 de ani… cu cojocul miţos de 40 de kilograme pe umeri şi boata în mână?


Homeycomb.ro


Construieste o relatie de cuplu sanatoasa si fericita

O relatie sanatoasa si fericita nu exista, pur si simplu, ci se construieste pas cu pas. Mai jos ti-am pregatit 10 recomandari care te pot ajuta sa iti gasesti implinirea in cuplu.




1. “Imi pare rau”. Daca ai gresit, daca nu vrei sa te culci suparata, cere-ti scuze. In timpul certurilor, ne concentram poate prea mult gandindu-ne cine are dreptate si uitam ca jucam in aceeasi echipa. Contrar a ceea ce ne-nvata filmele romantice, cand iubesti trebuie sa-ti ceri scuze.

2. Plange-te prietenelor, nu iubitului. Cand vorbesti despre probleme, creierul elibereaza un hormon care ne face sa ne simtim bine si scade nivelul stresului. Asta in cazul femeilor, pentru ca pe barbati ii oboseste si-i frustreaza. Descarca-te la o cafea cu prietenele, iar lui poti sa-i ceri eventual o solutie.

3. Mananca si fa sport ca si cum ai fi single.Desigur ca avem impresia ca el ne va iubi indiferent de modul in care aratam, de riduri si de celulita. Realitatea sta insa cu totul altfel, pentru ca pantalonii uzati de pijama care se muleaza ingrijorator de mult pe soldurile tale transmit un mesaj pe care niciun barbat nu vrea sa-l auda: “Nu mai fac niciun efort in aceasta relatie.”

4. Intreaba. Multe relatii se sfarsesc pentru ca niciunul n-a avut curaj sa puna intrebari la momentul potrivit. Vrei sa stii ceva? Intreaba-l inainte de a dezvolta tot felul de scenarii fanteziste in minte.

Boutique Mall - Premium

5. Fii aventuroasa. Daca plictiseala s-a cuibarit deja langa voi, e cazul sa actionezi. Invatati o noua limba, planificati o excursie, schimbati restaurantul. Nu e nicio problema daca spontaneitatea nu e calitatea ta principala, uneori e de ajuns sa sugerezi un lucru nou.

6. Renunta la comparatii. Cu tine de acum 10 ani, cu prietena, verisoara, colega de la birou. E toxic, iar nesiguranta nu e deloc sexy. In loc sa te intrebi ce fac altii, intreba-te ce faci tu, daca ai facut ce ti-ai propus, daca ai ajuns unde-ti doreai.

7. Cearta-te politicos. Pornesti la drum cu ideea ca nu te vei certa niciodata, dar de ce mai multe ori se intampla si asta. Asa ca impune-ti niste reguli pentru ca e usor sa-ti pierzi capul in timpul unei discutii in contradictoriu si de multe ori ajungi sa spui lucruri pe care le regreti a doua zi. Evita certurile in public si limbajul pe care nici tu n-ai vrea sa-l auzi.


8. Traieste in prezent.
 Daca esti cu gandul la trecut, fie ca el poarta numele celui care te-a parasit sau te-a ignorat, atunci degeaba te astepti ca lucrurile sa mearga bine. La fel, daca proiectezi un viitor idilic, pierzi contactul cu realitatea. Nu-ti spune ca lucrurile se vor rezolva de la sine peste un an sau doi, in timp ce plasmuiesti cat de fericiti veti fi. Daca exista o problema, rezolv-o acum, nu astepta sa treaca timpul. Daca totul e roz, bucura-te de asta in loc sa-ti creezi obsesii despre cum poti avea si mai mult.

9. Ofera. Nu trebuie sa-ti vinzi un rinichi pentru a-i face un cadou. De la un masaj cand e obosit la ceva haios fara absolut nicio ocazie, uneori tocmai aceste gesturi neasteptate conteaza mai mult. A avut o zi stresanta? Scoate-l la restaurantul lui preferat, ofera-i niste bilete la meci.

10. Fa-ti timp pentru saruturi, mangaieri, imbratisari. Nu ai nevoie de mai mult de cateva secunde pentru a incepe ziua cu un zambet. Imbratiseaza, saruta si mangaie cat de des poti, chiar daca nu face parte din preludiu. Stiai ca in doar 20 de secunde corpul tau incepe sa elibereze hormonul fericirii, oxitocina? Sau ca acest hormon “sudeaza” cuplurile, ii face pe parteneri sa se simta iubiti?

ppt.ro